Nu știu dacă există o iubire mai autentică decât cea pe care o oferă oamenilor prietenii necuvântători.
Și totuși, deși iubesc necondiționat, iar încrederea lor în oameni nu cunoaște limite, aceștia din urmă aleg adesea să le răspundă iubirii cu dispreț și desconsiderare.
Mulți câini și pisici ajung părăsiți prin locuri greu accesibile, în mijlocul sălbăticiei.
Singure, adesea aruncate de pui, multe dintre aceste necuvântătoare nu au nici o șansă de supraviețuire fiind ucise de animale sălbatice, de mașini sau murind pur și simplu de foame.
Puține au șansa de a trăi, fiind găsite și oferindu-li-se iubire, un adăpost și hrană.
Petro Aqua a ales să nu întoarcă spatele câinilor vagabonzi, ci să se îndrepte către ei cu iubire și dedicare.
La Peștera Bolii există padocuri pentru câinii părăsiți, iar Asociația împreună cu alte Asociații sau oameni cu suflet mare, se îngrijește ca multor orfani să nu le lipsească nimic.
Dacă te abați din drum spre a vizita Peștera Bolii îi vei vedea, ființe curate cu inimile pline de iubire ce te privesc în ochi cu sinceritate. Recunoștința lor nu cunoaște limită și dacă cu adevărat recunoștința este cea mai înaltă formă de inteligență, cum spunea Menis Yousry, înseamnă că aceste necuvântătoare sunt mult mai inteligente decât alte specii ce sunt incapabile a-și arăta recunoștința.
Petro Aqua s-a dedicat protecției animalelor cu inima dechisă, fără să aștepte nimic la schimb. Și desigur nu este ușor, pentru că îngrijirea acestora necesită efort și implicare.
Uneori, e greu și pentru că sunt mult prea mulți câini părăsiți și oricâtă dorință de a ajută există, spațiul și fondurile devin insuficiente.
Protecția animalelor nu ar trebui să fie doar un slogan afișat pe bannere publicitare. Ar trebui să învățăm să conviețuim împreună cu prietenii noștri necuvântători fără a privi către ei cu aroganță. Și mai mult decât atât. Ar trebui să luăm lecții de la ei, lecții de loialitate și de iubire.
Pentru cei ca Petro Aqua, protecția animalelor este și va fi mereu un mod de viață. Într-o lume ce caută mereu să excludă, asociația include, primind cu brațele deschise pe cei mai puțini favorizați de soartă.
Poate că până la urmă, nu este totul pierdut pentru omenire, atâta vreme cât fărăme de umaninate există încă.
Acordurile unui cântec se aud în depărtare:
„Iubiți și câinii vagabonzi
Sunt mai cinstiți și uneori mai lorzi.”
Mihai Constantinescu-Iubiți și câinii vagabonzi
